Marmota de Stepa (foto)

   
     Marmota de stepa, pe care astazi o intalnim raspandita din Belarus si Ucraina pana in centrul Kazahstanului, a trait in trecutul nu foarte departat si in campiile din Tarile Romane. Paleontologul roman I.Z.Barbu semnalase in anul 1930 resturi fosile de bobac in Botosani si Cluj. 

 

     Denumirea sa de bobac sau baibac este un imprumut din turco-tatara. Bobacul sau marmota de stepe este ruda apropiata a marmotei alpine, dupa cum dovedeste si observatia milenara a taranului roman, atent cunoscator al fiecarei veituitoare. 

   
    Toponimia a pastrat la randul sau o serie de dovezi ale prezentei acestui animal in fauna Romaniei, dovezi concretizate prin denumiri de sate precum Tarina Baibacilor, Baibaci, Baibaraci, Bibaraceasca, La Baibaci, Gura Baibaciului etc.

  
    Prezenta bobacului sau a baibacului in diferite zone ale tarii este evidentiata indirect de onomastica si folclor.

    In Teleorman, Calarasi, Giurgiu, Braila, Ialomita si Ilfov, porecla e baibac era data unui barbat mic de statura, gras si rotofei precum o marmota. Deosebit de pretuite erau blanurile de bobac din care se confectionau in vechime haine pentru femei si copii, denumite baibarace. 

  In Valahia, haina respectiva se numea baibafir, si constituia un cadou pretios intre darurile de nunta ale mireselor de vita boiereasca. Datorita blanii sale foarte pretuite, bobacul dispare din Moldova in preajma anului 1761, in Baragan si Dobrogea supravietuind pana in pragul anului 1800.

  Ca si alte specii de rozatoare, marmotele de camp sunt susceptibile de transmiterea ciumei bubonice. O populatie de bobaci din Ural este responsabila de raspandirea valului de ciuma care a ravasit Rusia la sfarsitul secolului al XIX-lea.

                                     Marmota de Stepa (foto)